luni, 30 decembrie 2013
Lectura unui roman poate îmbunătăţi funcţiile creierului
Mulţi oameni au declarat că
lectura unui anumit roman le-a transformat vieţile.
Oamenii de
ştiinţă au descoperit că o carte poate aduce nişte schimbări
considerabile la nivelul creierului.
Cercetătorii americani au folosit
aparate de biorezonanţă magnetică pentru a identifica reţelele de
la nicelul creierului asociate cu procesul de citire şi au desoperit
că după lectura unei opere cu o doză consistentă de ficţiune,
nişte schimbări vizibile au loc în creier. Aceştia au avut drept
scop să afle cum poveştile rămân întipărite în minte.
Oamenii de ştiinţă de la
universitatea Emory din Atlanta, Georgia, au declarat că lectura
unui roman poate cauza modificări la nivelul sistemului nervos
vegetativ, care pot dura zile întregi.
Principalul conducător al
studiului şi în acelaşi timp rectorul universităţii Centre for
Neuropolicity, Gregory Berns, afirmă că poveştile dau formă
vieţilor noastre şi în unele cazuri pot defini o persoană.
La experimentul, care a durat
peste 19 zile şi a implicat citirea aceluiaşi roman, au luat parte
12 studenţi. Romanul dat spre lecturare a fost Pompeii, scris de
către Robert Harris este bazat pe erupţia vulcanului Vezuviu din
Italia antică. Acesta a fost ales pentru firul său epic
impresionant care este centrat pe un personaj din afara Pompeiiului
care zăreşte primele semne care indică erupţia vulcanului Vezuviu
şi se zbare ca să se întoarcă în oraş pentru a o salva pe
femeia pe care o iubea.
Rezultatele experimentului au
arătat o activitate puternică la nivelului cortexului temporal, o
zonă a creierului care este asociată cu percepţia limbii. La
aceeaşi concluzie s-a ajuns şi în cazul şanţului central
cerebral, care este motor senzorial din creier.
Schmbările neuronale găsite
asociate cu senzaţia de mişcare indică faptul că lectura unui
roman te poate transpune în pielea unui anumit personaj. Acest lucru
îl ştiam deja la modul figurat, însă, acum ne dăm seama că şi
la nivel biologic se întâmplă ceva.
Profesorul Berns susţine că
schimbările neuronale demonstrează că romanele noastre favorite
pot avea efecte de scurtă durată sau durabile asupra creierului
nostru.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu