În cadrul acestei rubrici vă vom prezenta cele mai gustoase reţete posibile pentru reprezentantele sexului frumos.
Skoleboller – chifle şcolăreşti norvegiene
Ingrediente:
1/2 litru lapte
1
pachet drojdie
1
linguriţă nucşoară
100 grame zahăr
750 grame făină
100 grame unt
Pentru
crema de ou
1 pliculeţ
zahăr vanilat
2 linguri zahăr
1 ou
1/4 litru lapte
Pentru
garnitură
180 grame zahăr pudră
2 linguri
apă
fulgi de nucă de cocos
Mod
de preparare pentru o porţie (o porţie înseamnă 30 de chifle)
Se încropeşte (se încălzeşte puţin) laptele, apoi se
sfarmă şi se adaugă drojdia. După aceea se adaugă nucşoara şi zahărul. Se
topeşte untul, se amestecă cu făina şi se adaugă la compoziţie. Apoi se
frământă aluatul până când nu se mai lipeşte de mână, după care se pune la
crescut într-un loc cald timp de circa 1 oră. Acoperiţi aluatul cu o folie de
plastic ca să nu se întărească. Apoi se pune aluatul pe masa de frământat.
Aluatul se împarte în 30 de bucăţi mari egale, din care se formează nişte
chifle rotunde şi turtite. După aceea, se pun într-o tigaie şi se acoperă cu o
hârtie de copt. Lăsaţi chiflele circa 20 de minute la crescut.
În acelaşi timp, se adaugă crema de ou, care se
prepară astfel: Amestecaţi toate ingredientele într-un castron. Apoi se face o
gaură în chifle şi se adaugă o linguriţă de cremă de ou. După aceea, chiflele
se pun la cuptor la o temperatură de circa 240 de grade între 12 şi 15 minute.
Apoi se scot şi se lasă la răcit. În final, se presară zahărul pudră şi fulgii
de nucă de cocos. Poftă bună!
Reţetă delicioasă
germană
Mâncare de varză
ca la Salzburg
250 mililitri de
lapte, 5 ouă, sare, nucşoară, 500 de grame de făină, o ceapă tăiată, 250 de
grame slănină, 30 de grame de unt, 850 grame varză murată, 2 linguriţe de ceapă
verde tocată mărunt. Se amestecă laptele, ouăle, jumătate de linguriţă de
zahăr, nucşoara şi făina într-o tigaie unsă. Ceapa şi slănina se prăjesc în
unt. Se lasă circa 20 de minute să se pătrundă la foc mic. Se pune sare şi
piper. Varza se fierbe la foc mic şi se mestecă încet cu o paletă de lemn. Se
adaugă primul amestec din ouă, făină, nucşoară, apoi ceapa cu slănină prăjite.
Deasupra se presară ceapa verde tocată mărunt.
Desert cu banane
Ingrediente:
6 banane
150 g nucă de coco rasă
200 g zahăr
200 g ciocolată
Preparare:
Spălaţi bananele şi
fierbeţi-le la bain-marie timp de 5 minute. Aşteptaţi să se răcească şi
curăţaţi-le de coajă, apoi tăiaţi-le în rondele. Tăvăliţi-le prin nuca de cocos
amestecată cu zahăr şi apoi prin ciocolata topită la bain-marie.
Dinţii negrului
5-6 gălbenuşuri, 1
pachet de margarină, 1 cană de zahăr, 3 linguri cacao, 1 cană făină, 1 cană
lapte, 1 praf de copt
Preparare
Se freacă
margarina cu zahărul, se adaugă gălbenuşurile, cacao, laptele, praful de copt
şi făina. Se toarnă în tavă şi se coace.
După răcirea
blatului, se pune bezeaua din 6 albuşuri bătute spumă cu o cană de zahăr, apoi
se bat pe foc până se face o smântână groasă. Se toarnă deasupra blatului.
Peste bezea se pune următoarea glazură: 300 de grame zahăr, 100 grame de unt,
3-4 linguri cacao, 4 linguri de lapte, tot amestecul fiind fiert pe foc până se
îngroaşă. Când este călduţă se pune peste bezea.
Poftă bună!
Preparaţi cel mai bun lapte de post!
Pentru a prepara 2 litri de lapte de post puneţi la macerat 300 de grame de boabe de soia galbenă în apă rece timp de 2 zile (sau 2 ore cu apă la 50°C). După această etapă, coaja se poate desprinde uşor. Boabele se vor umfla (îşi dublează mărimea). Sfârâmaţi boabele cu mixerul cu puţină apă (din 2 litri de apă). Boabele măcinate puneţi-le într-o cratiţă cu restul de 2 litri de apă. Puneţi la fiert la foc foarte mic, amestecând tot timpul, până nu mai e spumă. Fierbeţi amestecul 35 de minute pentru a suprima toxicitatea soiei (aveţi grijă că se umflă precum laptele de animal). La final, laptele se trece prin sită de inox sau prin tifon pentru a obţine laptele.
Prăjitură cu nucă, un
pandişpan superdelicios
5 ouă, 250 de grame de
zahăr, 50 de grame de făină, un pahar de ulei, un praf de copt, mirodenii,
zahăr vanilat, esenţe, o farfurie de miez de nucă prăjită şi tăiată mărunt
Se bat albuşurile până se
întăresc. Se adaugă zahărul treptat. Gălbenuşurile se amestecă cu uleiul pus
treptat, se adaugă esenţă de vanilie. Peste albuşurile bătute spumă se pun
gălbenuşurile cu uleiul, avându-se grijă să se amesece prin rostogolile, pentru
ca albuşurile să nu-şi piardă aerul. Se adaugă făină treptat, apoi nucile
tăiate şi se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt sau cu făină. Se
coace la foc potrivit 30-40 de minute.
Poftă bună!
Reţeta celor mai buni
gogoşari
1 litru de oţet, 2 litri
de apă, 3 linguri de sare, 500 grame zahăr. Ingredientele se fierb în clocot,
se introduc gogoşarii câteva secunde, până ce se schimbă culoarea, apoi se scot
într-un casron. Se aşază ulterior în borcan împreună cu bucăţi de hrean. Lichidul
se toarnă rece în borcan. Borcanele se leagă cu celofan.
Cea mai bună cremă posibilă
pentru foi de napolitane
În primul rând trebuie să vă
spunem că foile de napolitană se găsesc în comerţ, iar reţeta de cremă a fost
probată de ani de zile de familia noastră şi este delicioasă.
Se amestecă 300 de grame de zahăr
cu 4 ouă întregi şi 250 de grame de unt (până se îngroaşă ca mierea de albine).
Separat se ard 350 de grame de zahăr şi se adaugă 300 de grame de nucă
măcinată. Prima compoziţie se adaugă la a doua, care este fierbinte, şi se
fierb împreună timp de 7 minute (se poate şi mai puţin). Crema se pune caldă
între foi.
Prăjitură fină
2 ouă întregi
2 linguri zahăr
2 linguri ulei
1 pachet amoniac
esenţă de vanilie
Se frământă toate ingredientele şi coca se împarte în două. Cele două foi se coc pe dosul tăvii. Tava trebuie să fie puţin unsă. Se înţeapă coca în momentul în care este întinsă pe tavă.
Crema
1 litru lapte
2-3 ouă
250 grame zahăr
2 linguri cacao
3 linguri făină
esenţe de rom şi de vanilie
Se amestecă zahărul, cacaoa şi făina. Apoi se pun ouăle şi laptele. Se leagă bine pe foc. Crema se pune rece între cele două foi.
Poftă bună!
Mango Martini
4 cl de votca
2 cl de triple sec
6 cl de suc de mango
1 strop de sirop de rodie
Amestecaţi ingredientele într-un shaker cu bucăţi de gheaţă, în afară de
siropul de rodie care se pune la sfârşit. Cocteilul se serveşte într-un pahar
de Martini.
Sos de ciocolată
din bucătăria franceză
Sosul de ciocolată poate fi folosit la clătite,
îngheţate, ornat sau consumat ca atare
Iată reţeta:
Aveţi nevoie de 100 grame de ciocolată şi 20 cl (circa 40
linguriţe) de smântână proaspătă. Fierbeţi smânâna într-o crăticioară. În acest
timp mărunţiţi ciocolata într-un castron. Când fierbe smântâna, puneţi
ciocolata şi amestecaţi uşor. După ce amestecul s-a omogenizat şi s-a răcit,
puneţi-l la rece. Dacă vreţi să ornaţi un tort sau o prăjitură, puteţi să
folosiţi sosul cald.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu