Secretele lui Hürrem, favorita lui Suleyman Magnificul

Hürrem, interpretată de actriţa Meryem Uzerli în filmul „Suleyman Magnificul”, este de fapt un personaj istoric real. Aceasta a fost frumoasa Roxelana, o concubină devenită sultană.

Domnia lui Suleyman (Soliman) Magnificul, supranumit Legiuitorul în lumea islamică, între anii 1520-1566, a reprezentat un apogeu al Imperiului Otoman. Se spune că sultanul a fost inflenţat de o femeie ucraineană, care a devenit, în mod incredibil, din concubină în harem, sultană şi mama moştenitorului imperiului. Soliman şi-ar fi zis „Caesar al tuturor pământurilor Romei”, iar iubita vieţii lui a fost Roxelana (care a trăit între 1500-1558). Numele acesteia Roxelana, sau Roksolana, ar fi o poreclă provenită de la numele slavilor de răsărit (ruteni) locuitori ai Ucrainei de astăzi până în secolul XV, care s-ar traduce Ruteanca. Era o femeie frumoasă, al cărei nume real este trecut sub tăcere de sursele din secolul XVI. Potrivit tradiţiilor ucrainene şi poloneze, ea era fiica unui preot din Rohatyn (localitate din Munţii Carpaţi situată la 68 kilometri de Liov, capitala Galiţiei, care făcea parte din Polonia la acea vreme) şi se numea Oleksandra, sau Anastasia (Nastia) Lisovska.

Cânta la mai multe instrumente

 În anii 1520, Roxelana a fost capturată de tătarii crimeeni, în timpul frecventelor lor raiduri în regiune şi dusă în robie probabil mai întâi în oraşul Kaffa din Crimea apoi la Istanbul, de unde a fost cumpărată de marele vizir Ibrahim Paşa, care a dăruit-o sultanului Soliman. Portretele o arată cu trăsături clasice şi păr roşcat. Legendele spun că era crudă, ambiţioasă, cu o inteligenţă de maestru şahist. Cânta la mai multe instrumente şi vocal. Haremul lui Soliman număra circa 300 cadâne (concubine). Ca şi Roxelana, cele mai multe femei din harem erau scalve, dăruite, cumpărate sau capturate în războaie de otomani. Aproape toate erau creştine. Roxelana, care a fost numită Hürrem (femeia care râde), a ajuns în harem, dar a devenit repede una dintre favoritele lui Soliman şi îl însoţea la unele manifestări publice. Acest tratament privilegiat a provocat mânia primei favorite, Mahidevran Gülbahar (Trandafirul primăverii). În 1526, Hürrem iese zgâriată şi plănă de sânge dintr-o încăierare cu Gülbahar. La acea vreme, ea era deja a doua cadână (qadin) regală. Prima cadână era Gülbahar, care îi dăruise lui Soliman un fiu, numit Mustafa. Gülbahar i-a smuls părul din cap lui Hürrem, fiind însă provocată de aceasta din urmă. A fost însă o capcană pentru Gülbahar, care a încălcat protocolul haremului care îi interzicea să contraatace. 

S-a lăsat bătută

Hürrem s-a lăsat bătută şi a câştigat. Soliman a fost atât de şocat, încât a alungat-o pe  Gülbahar, iar Hürrem a înlocuit-o în postura de primă cadână. Ea şi-a folosit influenţa pentru a trimite pe Gülbahar, împreună cu fiul ei, Mustafa, într-o provincie îndepărtată a imperiului în 1534. Exilul a fost expus oficial drept un antrenament al moştenitorilor, Sancak Beyliği. În harem, intrigile lui Hürrem s-au ţinut lanţ. Potrivit legendei, o a treia favorită a lui Soliman ar fi fost o tânără nobilă italiană capturată de corsari, care a fost adusă în harem. În cele din urmă ea ar fi fost eliberată şi s-a întors în Italia. Geloasă pe Ibrahim, care era mai tot timpul cu Soliman şi se spunea chiar că ar fi avut o relaţie homosexuală cu acesta, Hürrem îl determină pe sultan să-l stranguleze, convingându-l că îi uzurpa puterea. Rămasă favorită fără rivali, ea devine haseki, cadână care dă naştere unui prinţ (mamă de prinţ). Mai mult decât atât, ea reuşeşte să-l convingă pe sultan s-o ia de soţie, ca sultană (regină), ceea ce nu se mai întâmplase de când otomanii trăiau ca nomazi în câmpii. De la Baiazid I (zis Fulgerul, sultan între 1389 şi 1402), liderii otomani nu s-au mai căsătorit până la Soliman Magnificul. Soţia lui Baiazid, cadâna sultană Despina, a fost capturată de războinicul mongol Timur Lenk şi silită să servească despuiată la un banchet în faţa întregii Curţi. Pentru a avea moştenitori, sultanii aveau un harem de concubine. Şi mama lui Soliman fusese o concubină, devenind favorita tatălui lui datorită inteligenţei ei. Legea islamică îi permitea totuşi sultanului să-şi ia patru soţii, dar până la Soliman nici un sultan nu îşi luase nici măcar una. 

Singura soţie după 300 de ani

Istoricul francez Fontanelle, scrie că, mai întâi, Hürrem a cerut să fie instruită în religia musulmană, apoi s-a convertit, ceea ce pe sultan l-a făcut fericit. Dar, după ce s-a convertit, ea i-a spus lui Soliman că nu mai poate să întreţină relaţii sexuale cu el, fiindcă nu sunt căsătoriţi. Potrivit surselor lui Fontanelle, sultanul a rezistat trei zile după care a luat-o de soţie. Încălcând tradiţia de 300 de ani, Soliman s-a căsătorit cu Roxelana într-o ceremonie oficială. Căsătoria a provocat uimire atât în Europa, cât şi în lumea islamică. Roxelana i-a dăruit lui Soliman patru copii: trei băieţi, Mehmed (care a murit tânăr), Selim, care va deveni succesorul sultanului, Baiazid şi Cihangir (bolnav de epilepsie), şi o fată, Mihrimar. Hürrem a rămas lângă soţul ei şi după ce copiii s-au mărit, când concubinele erau trimise în provinciile îndepărtate, revenind numai când progeniturile lor ajungeau pe tron. A fost o sfătuitoare a lui Soliman în probleme de stat, avea influenţă în politica internaţională, inclusiv relaţiile cu ţările române. Două scrisori ale ei către regele polonez au fost păstrate. La acea vreme, Imperiul Otoman avea relaţii de pace cu statul polonez. 

A marcat Imperiul de-a lungul secolelor

S-a implicat în construirea de clădiri importante, de la Mecca la Ierusalim, implicându-se în activităţi caritabile, posibil după modelul soţiei califului Harun al-Rashid, Zubaida. A construit o moscheie, două şcoli coranice, o fânântă, un spital pentru femei lângă Piaţa de sclave (Avret Pazary) din Istanbul. Roxelana avea propria curte şi propriul protocol. Ea s-a împrietenit cu Beatriz de Leon, o inteligentă evreică sefardă, care avea bănci şi flotă de vase. Aceasta şi-a schimbat numele în Grasa Mendes Nazy, când Soliman i-a dat cetăţenia imperiului său. Nepotul ei, Yusuf Nazy, care avea bănci în Veneţia, a devenit ambasadorul lui Soliman în La Serenissima Republica Veneţiană. Frecventele rapoarte care ajungeau în capitalele europene menţionau totdeauna devotamentul excesiv al sultanului faţă de soţia sa. Conductorii europeni de la acea vreme considerau fidelitatea o slăbiciune. Carol al V-lea al Austriei şi Spaniei a murit de sifilis, la fel ca şi Henric al VIII-lea al Anglei şi Francisc I al Franţei, cu toţii contemporanii săi. Roxelana nu a obţinut niciodată puterea absolută, deşi inflenţa ei a marcat Imperiul Otoman de-a lungul secolelor.

Un zâmbet cu totul deosebit

Ea a murit înainte ca fiul său Selim, să devină sultan. Hürrem  nu a reuşit să guste victoria uneltirilor sale care făcuseră ca Mustafa, fiul lui Gülbahar, să fie ucis. Soliman a plâns-o până la moartea lui, care a avut loc opt an mai târziu. Ea este înmormântată într-un mausoleu din grădina moscheii lui Soliman din Istanbul, acoperit de floarea amaranthus. Sultanul a pus ca mausoleul să fie decorat cu grădina paradisului în amintirea zâmbetului ei cu totul deosebit. Mausoleul lui Soliman este lângă al ei, dar are o structură mai sobră. A fost pictată mai mult sau mai puţin fidel de celebrul pictor Tiţian, tablou care se găseşte în Muzeul Ringling din Sarasota, SUA. S-au scris cărţi despre ea, între care şi "Soliman şi Roxelana" de Vintilă Corbul. Haydn i-a dedicat o simfonie, s-au compus o operă şi un balet în amintirea sa. Ambasadorul veneţian Navagero a scris în 1533 : "Nu a existat o altă femeie din palatul otoman să aibă o putere mai mare ca Hürrem ". 

Statuia care i-a fost ridicată în Rotahyn, Ucraina