Leacuri pentru suflet

Vă propunem o rubrică de versuri frumoase care pot vindeca orice suflet sau pot crea o stare de bine pentru oricine. Cei care vor să ne trimită propuneri de poezii ale unor poeţi consacraţi le vom menţiona numele pentru propunerea făcută. De asemenea, puteţi să ne trimiteţi poezii create de dumneavoastră şi dedicaţiile pentru persoanele voastre dragi pe care le vom publica în cadrul rubricii fie pe adresa noastă de mail lumeafemeilorsiabarbatilor@hotmail.com sau pe facebook la adresa http://www.facebook.com/LumeaFemeilorSiABarbatilor

Discidium

                 de Arina Avram

Suferinţa inimii
Şi suferinţa minţii
Se îngemănează ca o povară 
Durerea de dincolo de cuvinte
Este cea mai bună dovadă.
Insinuarea suferinţei în toate și în tot
Este răspunsul la neputința umană.
Te arde tot ce ai vrut să fie cel mai pur
Mistuie crunt dezmărginirea
N-ai cui să dai, degeaba vrei să-nduri
Și ce respiri îți fură amăgirea.

Dragostea mea 

                   de Magda Isanos

Eu stiu ca tu nu meriti dragostea
si-mi place totusi sa ti-o daruiesc;
dar parca bolta merita vreo stea,
si totusi câte-ntr-însa s-oglindesc…

Nu meriti iarasi clipele de-acum
si gândurile bune câte ti le-am dat,
dar parca merita noroiul de pe drum
petalele ce peste el s-au scuturat?

Iubirea însa e ca soarele,
care ramâne pururea curat
si dupa ce milos i-a sarutat
leprosului, pe ulita, picioarele…

propusă de Stănescu Alexandru, Oradea

Mama

                       de George Coşbuc

În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară -
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.

...O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti -
- "Ce vezi? întreab-o fată.
- "Nimic... Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
- "Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat -
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!

propusă de Maria Barbu, Cluj-Napoca

 


Cu mâine zilele-ţi adaogi...
                                                                   de Mihai Eminescu
Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi
Şi ai cu toate astea-n faţă
De-a pururi ziua cea de azi.

Când unul trece, altul vine
În astă lume a-l urma,
Precum când soarele apune
El şi răsare undeva.

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.

Naintea nopţii noastre umblă
Crăiasa dulcii dimineţi;
Chiar moartea însăşi e-o părere
Şi un vistiernic de vieţi.

Din orice clipă trecătoare
Ăst adevăr îl înţeleg,
Că sprijină vecia-ntreagă
Şi-nvârte universu-ntreg.

De-aceea zboare anu-acesta
Şi se cufunde în trecut,
Tu ai ş-acum comoara-ntreagă
Ce-n suflet pururi ai avut.

Cu mâine zilele-ţi adaogi,
Cu ieri viaţa ta o scazi,
Având cu toate astea-n faţă
De-a purure ziua de azi.

Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

Frumoasa mea cu ochii verzi

de Cincinat Pavelescu 

Frumoasa mea cu ochii verzi,
 Ca două mistice smaralde,

Te duci spre alte ţări mai calde,

Melancolia să ţi-o pierzi!

Dar, dacă vrei să mă dezmierzi,

Mai fă o dată să mă scalde

Priviri din ochii tăi cei verzi,

Ca două mistice smaralde!

Veni-vor mulţi să-ţi spună-n versuri,

Că te iubesc, şi cum şi cât;

Vor spune-o mai frumos ca mine,

Dar nu te vor iubi atât.

propusă de Ioan Sârbu, Bucureşti

      DOAR EI

        de Arina Avram

Într-o lume de fiare

Cu legi dure, abstracte,

Într-o viaţã amarã,

Unde nu e dreptate.

Pe ce umãr mai poţi

Sã-ţi mai sprijini durerea?

Ce instanţã mai speri

Sã-ţi respecte pãrerea?

Într-o lume turbatã

Toţi îti cautã plânsul,

Într-o viaţã murdarã,

Întinat îţi e gândul.

Pe ce umãr mai crezi

C-ai sã poţi sã te-alinti,

Când amicii-s mai cruzi

Ca duşmanii smintiţi?!

Ţi-e nãdejdea-n pãrinţi,

Douã inimi curate,

Care bat pentru tine,

Care-ţi sunt devotate.

Numai ei te iubesc

Şi-n genunchi de-ai cãzut,

Numai ei te-nţeleg

Si te iartã tãcut.

Poţi sã stai liniştit,

N-au interese meschine,

Niciodatã nu-s falşi,

Ei trãiesc pentru tine.

Când apun în amurg,

Eşti lumina şi sensul,

A vieţii speranţã,

Eşti întreg Universul.

Te privesc ca pe-un zeu

Şi din dor îţi înalţã altare

Zi şi noapte se roagã sã vii,

Mistuiţi de un foc de uitare.

               propusă de Elena Ioniţă, Băbeni

Cântece cu îngeri

    de Rainer Maria Rilke

Mult îngerul meu l-am ţinut cu sila,

şi-n braţele mele sărăcise tare,

şi deodată eu am fost mila

şi el doar o rugă tremurătoare.

Atunci cerurile lui înapoi i le-am dat,

el îmi lasă ce-i preajmă, din preajmă dispărând,

el învaţă plutirea, eu viaţa-am învăţat,

şi ne recunoscurăm din nou, încet şi blând. 

      Propusă de Elena Ioniţă, Băbeni

Pe culmile toate

    de Johann Wolfgang Goethe

Peste culmile toate-

Tăcere;

Prin crengi nemişcate

O adiere

Pâlpâie-abia;

Şi pasărea tace-n pădure.

Îndată, uşure,

Pacea şi tu vei afla. 

   Propusă de Cici Andreescu, Bucureşti

Ţipăt la capătul pământului

     de Guo Moruo

Herghelii de nori albi se fugăresc nărăvaşi în văzduh

Ah! Splendoarea magnifică a Oceanului Îngheţat de Nord!

Nesfârşitul Pacific îşi pulsează-ntreaga tărie să răstoarne pământul.

Ah! Puhoaie-ameţitoare se rotesc în faţa ochilor mei!

Ah! Necontenită distrugere,

Neîntreruptă creaţie, neobosit efort!

Ah! Putere! Putere!

Tabloul puterii, dansul puterii, muzica puterii!

Poezia ei, ritmul ei lăuntric!

propusă de Miriam Popescu, Bucureşti

Pe malul lacului Geneva

          de Iulia Haşdeu

Tu lac întinzi năframe vii de ape,
Argintul undei pe nomad opal,
Culorile par moi, miresmele pe-aproape
Plutesc înspre cabane peste val.

Din soare stins se cerne prund de aur
Pe lac, în somn talaze dezmierdate,
Curând amurgul cade peste plaur
Şi-aprinde ape mov împurpurate.

Sub valuri de-aburi albi stâncile sumbre
Fantome-nfricoşate par în noapte.
Tăcere. Din cascade-voci de umbre,
Şi apele-n cădere sună şoapte.

Atunci să vezi minunile fluide
Cum scapără, se-aprind şi flacăra e val,
Jeratic dogorind văpăile lichide,
Pe focul stins al zilei, în licăriri pe mal.

Leman albastru, cerului oglindă,
Vioi azur de Orient. – Simte-un fior
La măreţia-ţi cele ce te colindă
Posomorât eşti, aprig şi totuşi zâmbitor!

Nici marea n-are valuri de poveste,
Nici munţi în jur mai falnici decât tine
De pază stau înaltele lor creste
Cu mândre frunţi spre zările-lumine.

O de-aş rămâne pe-al tău mal
S-aud cum plânge apa jalea lin,
Şi cum se tânguie în unde blândul val
Să fiu aici mereu, să mor senin!

Dar nu, eu voi pleca, iubite ape
La revedere-poate niciodată,
De-ntâia mea iubire cât de aproape
Va fi de voi – pe valuri legănată.

Propusă de Sonia Drăghici, Elveţia


Ochii timpului

     de Arina Avram

Şi trece timpul în goană peste fire,

De unde oare vine şi oare unde pleacă.

Fără odihnă, ritmic, rostogoleşte ore,

Fiinţele durerii în ochii lui se-neacă.

Şi timpul vede tot în graba lui secretă,

Lumini şi umbre-n cale i se-nclină,

Căci nu există taină pentru ochi-i

Din mugurii ce dor şi pân′n la rădăcină.

Şi-atunci mă-ntreb din nou de unde vine,

În întunericul adânc este ascuns izvorul?

Sau este frate cu lumina, care

Dintr-un Cuvânt peste tăria neagră şi-a luat zborul?!

Şi ochii lui care-au zărit grădina,

Edenul fericirii de-nceput

S-au îngrozit de-atâtea suferinţe şi măceluri,

De mii de ani al unui singur măr tribut.

propusă de Micaela Constantinescu, Bucureşti

Învaţă

din lirica norvegiană

Învaţă de la ape să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum

Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi

Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui

Învaţă de la piatră cât trebuie să spui

Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci

Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă de la toate, că toate-ţi sunt surori

Să treci frumos prin viaţă cum poţi frumos să mori

Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat

Învaţă de la nufăr să fii mereu curat

Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi

Învaţă de la ape să nu dai înapoi

Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea

Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea

Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti

Învaţă de la stele c-n cer sunt multe oşti

Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi

Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi

Învaţă de la vulturi, când umerii ţi-s grei

Şi du-te la furnică să vezi povara ei

Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea

Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa

Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor

Învaţă de la toate că totu-i trecător

Ia seama fiu al jertfei prin lumea care treci

Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci

 Propusă de Micaela Constantinescu, Bucureşti 

Focul vânăt e gonit de vânt

de Serghei Esenin

Focul vânăt e gonit de vânt

Zilele-au uitat să mă mai doară…

De iubire-ntâia oară cânt,

La scandal renunţ întâia oară.

Am fost crâng părăginit pe loc,

La femei şi votcă dam năvală

Nu-mi mai place azi să beau, să joc,

Să-mi pierd viaţa fără socoteală.

E de-ajuns să te privesc tăcut,

Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul,

Ca uitând întregul tău trecut,

Tu să nu mai poţi pleca la altul.

Tu-mers gingaş, tu –surâsul meu,

Daca-ai şti, cu inima pustie,

Cum poate iubi un derbedeu

Şi cât poate de supus să fie.

Cârciumile le-aş uita pe veci,

N-aş mai şti nici versul ce înseamnă,

De-aş atinge-aceste braţe reci

Şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.

Veşnic te-aş urma pe-acest pământ,

Depărtarea mi-ar părea uşoară…

De iubire-ntâia oară cânt.

La scandal renunţ întâia oară.

Propusă de Miriam Munteanu, Iaşi

Mama mea iubită

de Marilena Alexandru

Mama mea iubită,

floare îndrăgită.

Eşti soarele dimineţii,

Eşti mereu cununa vieţii.

Eşti o floare de iubire,

Eşti suflet curat,

Şi mult luminat.

Eşti o zână bună

a vieţii cunună.

Tu eşti răbdătoare,

şi ai suflet mare.

Eşti mamă iubită,

să fii fericită.

Să fii sănătoasă,

Şi pururi voioasă.

Rugăciune

O, iartă-mi te rog, Doamne, atâtea rugăciuni

Prin care-ţi cer doar pâine şi pază şi minuni.

Căci am facut, adesea, din Tine robul meu

Nu eu s-ascult de Tine ci Tu de ce spun eu.

În loc să vreau eu, Doamne, să fie voia Ta

Iţi cer, iţi cer într-una să fie voia mea!

Îţi cer s-alungi necazul, să-mi laşi un loc în rai

Şi să-mi slujeşti în toate: să-mi dai, să-mi dai, să-mi dai!

Gândindu-mă că dacî Iţi cânt şi Te slăvesc

Am drept să-Ţi cer într-una să faci tot ce-mi doresc.

O, iartă-mi felul acesta nebun de-a mă ruga

Şi-nvaţă-mă ca altfel să stau în faţa Ta;

 

Nu tot cerându-ţi Ţie să fii Tu robul meu

Ci Tu cerându-mi mie, iar robul să fiu eu,

Să înţeleg că felul cel bun de-a mă ruga

E să doresc ca-n toate să fie voia Ta.

 propusă de Roxana Ştefan