Un produs Blogger.

likeboxpopup

miercuri, 8 octombrie 2014

Așa măsurați dacă dimensiunea porției de mâncare este potrivită

Un studiu internațional indică faptul că am pierdut controlul asupra dimensiunilor poțiilor de mâncare care s-au dublat în ultimii 20 de ani.
Atât de mare trebuie să fie o bucată de carne potrivit dietei mâinii
Dieta mâinii, însă, ajută la măsurarea unor porții de mâncare potrivite prin intermediul
degetelor, degetului mare sau palmei.
Elinor Medhammar, dietist suedez, susține că această dietă îi va ajuta pe mulți.
Cercetătorii de la universitatea din New York au desoperit deja de acum 10 ani că dimensiunea porţiilor de mâncare au crescut, scrie Daily Mail. Prăjiturile de astăzi sunt de aproape 7 ori mai mari, iar brioşele sunt de trei ori mai mari.
De asemenea, şi cercetătorii britanici au descoperit că dimensiunea porţiilor de mâncare britanice s-au dublat din anul 1993.
Porţiile mai mari de mâncare duc în mod evident la un consum mai mare. Cercetătorii recomandă să comparăm mâncarea cu nişte obiecte uzuale. Astfel, o bucată de carne nu trebuie să fie mai mare decât o carte de joc, în timp ce o ciocolată nu trebuie să fie mai mare decât un pachet de aţă dentară.

Cu toate acestea, tot mai uşor este să comparăm cu palma. O poţie de paste,cartofi sau orez trebuie să fie cât un pumn, în timp ce o porţie de carne trebuie să fie exact cât palma. Porţia de peşte trebuie să depăşească doar cu puţin dimensiunea palmei. Porţia de îngheţată trebuie să fie cât jumătate de pumn, iar porţia de ciocolată trebuie să fie cât primele trei degete de la mână.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Urmariti-ne pe Email !

Urmariti-ne pe Email !

Intraţi în comunitatea LUFEBA

Pentru a primi update-uri daţi click pe butonul de like de mai sus!

Votati-ne!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Intrati in comunitatea LUFEBA. Dati click pe butonul de like de mai jos

Powered By | Blog Gadgets Via Blogger Widgets