Există strategii care ne pot ajuta să-i educăm pe căţeluşii noştri iubiţi.
un căţel ţâfnos care se foloseşte de colţi la joacă, aveţi grijă. S-ar putea să se înveţe să vă muşte! Trebuie să reacţionaţi ferm, spunându-i: „Nu!” Nu ţipaţi, nu ar sluji la nimic. Întoarceţi-i spatele, ignoraţi-l. Indiferenţa este cea mai rea sancţiune pentru un căţel. Dacă atunci când vine cineva în vizită, câinele este primul care întâmpină oaspetele, puneţi-l sistematic la punct. Trebuie să-i arătaţi mereu cine e şeful. Dacă cere tot timpul mâncare, chiar dacă e sătul, dezvăţaţi-l de acest prost obicei, altfel devine obez şi poate muri prematur. Trebuie să-l învăţaţi să mănânce numai la ore fixe, meniuri fixe. Ca să nu-şi facă nevoile în casă, trebuie să-l scoateţi afară după fiecare masă, fiecare siestă şi fiecare joc. La început din două în două ore, apoi de patru ori pe zi la vârsta de 6 luni. Supravegheaţi-i fiecare semn (zgârie, miroase pe la colţuri, se învârteşte în cerc) şi ieşiţi repede cu el până învaţă să se reţină singur şi să se păstreze numai pentru când îl duceţi afară. Dacă plânge toată ziua şi face distrugeri, trataţi-l cu indiferenţă totală. Prelungindu-vă absenţele, învaţă să se obişnuiască mai uşor cu singurătatea. Dacă nu vine când îl chemaţi, repetaţi-i numele de fiecare dată când îl mângâiaţi, când vă jucaţi cu el sau când îi daţi să mănânce. Dacă îl găsiţi mereu instalat pe canapea, certaţi-l! Învăţaţi-l mereu să se ducă la locul lui în coş, sau unde i s-a amenajat culcuşul. Când se obişnuieşte să „fure” pantofii, oferiţi-i în schimb jucării adaptate pentru vârsta lui, mingiuţe, ca să nu se plictisească.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu