marți, 17 octombrie 2017
Un eveniment cu totul de excepție care nu trebuie sub nicio formă ratat
Mâine, la Librăria Mihai Eminescu
din București, va avea loc lansarea cărții „Credinciosul meu dușman” de Elena
Dumitrescu-Nentwig. Întâlnirea cu celebra scriitoare și soprana de talie
internațională va avea loc începând cu ora 18.00.
Elena
Dumitrescu-Nentwig s-a născut
la Brăila.A absolvit Conservatorul de Muzică
„Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti, la clasa profesorilor Valentin Teodorian şi
Hero Lupescu. Este o soprană lirică a cărei recunoaștere internațională a avut
loc în anii `70, după plecarea sa în exil. A interpretat roluri precum
Privighetoarea din Păsările de
Walter Braunfels, Regina Nopţii din Flautul fermecat de
Wolfgang Amadeus Mozart, Violeta din opera Traviata a lui
Giuseppe Verdi, cântând cu parteneri celebri pe marile scene din Germania,
Austria, Franţa, Spania, Italia, Olanda, Cehia, Polonia, Israel. După
încheierea carierei scenice, în cadrul studioului pe care l-a
iniţiat, predă lecţii de canto unor tineri solişti aflaţi la început de
carieră. În ultimii ani şi-a mutat studioul din Belgia în Portugalia.
În paralel, scrie în
limbile română şi germană basme, romane, piese de teatru şi poezii, care au
avut ecouri favorabile în rândul cititorilor şi în presa de specialitate.
Primul său roman (având o tentă autobiografică), Naufragiaţii din Brăila, a fost
publicat în 2014 la Editura Limes, Cluj-Napoca. Au urmat în 2015
publicaţiile De răsfoit. Basme şi povestiri pentru copii și Noi, romii şi restul lumii, apărute la aceeaşi editură,
și în 2017 un senzațional volum de proză scurtă ”Adevărate sau imaginate, de
întâmplat, s-au întâmplat”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu