Un produs Blogger.

likeboxpopup

miercuri, 4 octombrie 2017

Superspectacol la Teatrul Național din București Nu ratați așa ceva!


LEONOR LEAL – RECITAL DE DANS FLAMENCO
la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti 


  Marţi, 10 octombrie, ora 20.00, la Sala Studio a T.N.B., va avea loc spectacolul „Leonor Leal - Recital de dans flamenco”, organizat de Ambasada Spaniei, Institutul Cervantes din Bucureşti, în colaborare cu Teatrul Naţional "I.L. Caragiale".

    Spectacolul de dans flamenco o are ca protagonistă pe dansatoarea Leonor Leal (aflată pentru a doua oară în România), acompaniată de trei muzicieni de înalt nivel: Alfredo Lagos (chitară), Antonio Moreno(percuție) și David Lagos (voce). 
    Acest proiect sub formă de recital (chitară, voce, percuție și dans) pleacă de la rescrierea coregrafiilor care au marcat istoria dansului flamenco la începutul de secol XX. Piese ale unor artiști ca Antonia Mercé la Argentina, Vicente Escudero, Carmen Amaya, Antonio el Bailarín sau Mario Maya sunt reinterpretate de Leonor Leal nu pentru a re-crea un trecut -  mai ales că uneori de-abia există documente, ci pentru a folosi aceste materiale înglobându-le într-o viziune nouă și pentru a propune o nouă poveste în alt corp. O reflecție asupra moștenirii culturale, a transmiterii de cunoștințe și a practicii artistice.

  • Leonor Leal a studiat dans clasic şi spaniol si a fãcut, cu timpul, trecerea cãtre flamenco, fiind solicitatãsã danseze în companii de renume precum cele ale maeştrilor, Antonio “El Pipa”, Andrés Marín, Javier Barón sau Cristina Hoyos, printre alţii.
 Cu timpul, pasiunea pentru dansul flamenco şi constanta sa formare în acest gen de dans a făcut ca numele ei să apară alături de cel al unor mari artişti precum Joaquín Grilo, Antonio Canales, Rafael Campallo, Alejandro Granados, pianiştii Mie Matsumura, Dorantes, Rosa Torres Pardo sau  Camerata Flamenco Proyect, chitaristul José Antonio Ruíz sau  Rafael Bonavita (chitară barocă).
Premiera primului sau spectacol solo,“Leoleolé”, are loc în 2008 în cadrul Festivalului de la Jerez, unde a fost extrem de bine receptată de critica de flamenco atât naţionalã, câşi internaţionalã. Începând din 2008, îmbinãmunca de profesor de dans cu cea de solistã şi creatoare a propriilor coregrafii. În 2011, obţine, cu cel de-al doilea spectacol,  “eLe eLe” , premiul Pentru cel Mai Bun Artist – Revelaţie în cadrul Festivalului de la Jerez, un spectacol cu care în anul urmator are turnee în Europa. Tot în 2012 are premiera spectacolul “Mosaicos” în renumitul Teatru Cánovas din Málaga şîncepe turnee cu acest spectacol în Franţa (Paris), Emiratele Arabe, Marea Britanie, Liban, Egipt, Iordania.
Participă anual fie ca profesor invitat, fie ca solistă în Festivaluri Internaţionale de flamenco precum Festivalul Ibérica Contemporánea de la Querétaro, Festivalul de la Berlin, centre de dans private din Frankfurt, Friburg, Roma, Bologna, Franţa sau Rusia. Își completează cariera artistică cu studii universitare despre Practica scenică și Cultura Vizuală în cadrul Masterului oferit de Muzeul Reina Sofia.
  • Alfredo Lagos, chitarist şi concertist de flamenco, este un artist cu un registru muzical foarte larg, considerat de mulţi critici drept un artist complet. Viziunea sa chitaristică îmbină sensibilitatea, creativitatea şi tehnica. Scriitorul  J.M. Caballero Bonald, un exeget al flamenco, scriitor distins cu prestigiosul premiu literar „Cervantes”,  îl descria astfel: „denotă o sensibilitate şi o tehnică cu adevărat admirabile. În el se împletesc perfect şcoala de flamenco din Jerez cu tendinţele cele mai avangandiste ale interpretării instrumentului naţional, chitara...”.
Începe prin a interpreta muzicã pentru dans şi este cãutat de cele mai importante nume ale acestei arte. Primul turneu îl realizeazã la vârsta de 18 ani în Japonia, alãturi de Sara Baras şi Joaquín Grilo.
Sunt de menţionat participarea sa în spectacolul „Lumina, desfătarea şi melancolia” produs de Isidro Muñoz şi maestrul J. Ortiz împreună cu Estrella Morente, dar şi colaborările sale cu marii artişti flamenco precum Miguel Poveda şi Enrique Morente, cu acesta din urmă înregistrând pentru  filmul Iberia regizat de Carlos Saura o producţie muzicală inspirată din suita lui Isaac Albéniz. 
A fost premiat cu distincţii de prestigiu precum „Chitarist - Revelaţie” sau „Cel mai bun chitarist” la premiile „Flamenco Astăzi” acordate de critica specializată.
  • Antonio Moreno este un muzician eclectic şi versatil, influenţat de tradiţia culturalã a oraşului sãu natal, Utrera (Sevilla), un adevãrat reper geografic pentru genul flamenco. Creează un nou stil de interpretare care îmbină tradiţia acestei arte cu o solidă pregătire în muzica clasică europeană.

Absolvent al Conservatorului Superior de Muzică de la Sevilla, îşîncepe activitatea ca membru al Orchestrei de Tineret din Andalucía şi al Orchestrei „Tineri ai Mediteranei”. În prezent este profesor de percuţie la Conservatorul Superior de Muzică din Badajoz, având un doctorat la Universitatea din Sevilla cu lucrarea „Percuţia în Flamenco: Modele de interpretare şi analiză muzicologică”. Interpretează lucrări ale unor compozitori precum José Ignacio de la Peña, Novel Samano, Mauricio Sotelo.

Face parte din compania dansatorului Israél Galván, cu care participă la spectacole şi festivaluri de muzică şi dans din toată lumea, cu spectacole precum Arena, Redux, Lo Real y Fla-co-men. Obţine premiul pentru Cel mai Bun Instrumentist de Flamenco la Concursul Internaţional „Cântecul Minelor”.

  • David Lagos s-a născut în sânul unei familii de muzicieni, şi-a însuşit încă din primii ani tehnica vocală denumita „cante de atrás”. A participat la turnee în Japonia alături de compania de muzică şi dans a lui Carmen Mota, iar împreună cu compania Luisillo a străbătut China şi Rusia, urmând ca mai apoi să susţină concerte în Europa şi America alături de Cristina Hoyos. A colaborat cu voci însemnate ale flamencoului  afirmându-se ca solist în cadrul Bienalei de la Sevilla din 2002, unde a şi primit premiul criticii la categoria „Artist revelaţie”. 
Discul său de debut „Oglinda în care mă privesc” a apărut în 2009 şi a fost premiat cu distincţia Premiul Flamenco Astăzi al Criticii. În 2014 şi-a consolidat cariera de solist fiindu-i oferit premiul „Cante de las Minas” în cadrul prestigiosului festival de gen din Murcia. Triumful său artistic constă în îmbinarea „apoteotică” a patru modalităţi de cânt: alegrías, seguiriyas, malagueñas şi cartageneras. David Lagos şi-a prezentat în premieră ultima operă „Clasic Personal” la festivalul din Jerez din 2016 însoţit de dansatoarea Belén Maya şi de chitariştii Manolo Franco şi Emilio Caracafé. 

Spectacolul va avea loc marți, 10 octombrie 2017, ora 20.00, la Sala Studio a TNB!

     Organizatori: Ambasada Spaniei şi Instituto Cervantes din Bucureşti şi Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti
Sponsori: ASEMER, AZVI, CIALT, COMSA, COPISA, EPTISA, GARANTIBANK, HAPPYTOUR, IMOTECA, INDRA, REPSOL, ROCA.

    Biletele pot fi achiziţionate online: https://goo.gl/6DL7Yr  sau de la Agenţia de Bilete a Teatrului Naţional  “I.L. Caragiale” (Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 2), luni (10:00 - 16:00) şi marţi - duminică (10:00 - 19:00).


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Urmariti-ne pe Email !

Urmariti-ne pe Email !

Intraţi în comunitatea LUFEBA

Pentru a primi update-uri daţi click pe butonul de like de mai sus!

Votati-ne!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Intrati in comunitatea LUFEBA. Dati click pe butonul de like de mai jos

Powered By | Blog Gadgets Via Blogger Widgets