Un produs Blogger.

likeboxpopup

joi, 25 ianuarie 2018

Adio, inestimabil diamant!

 Astăzi este una din cele mai triste zile! S-a ridicat la cer profesor doctor Neagu Djuvara, laureat al Academiei franceze, un român unic, aristocrat, scriitor, istoric, diplomat, profesor universitar de prestigiu, o enciclopedie vie, care strălucea și încă strălucește ca un inestimabil diamant, fără de seamăn, din toate numeroasele sale fețe. Pentru mine, a fost și rămâne omul cel mai important, esențial, un titan, care a acceptat să-mi prefațeze două cărți, deși eram o insignifiantă scriitoare la început de drum. De la înălțimea educației sale alese, cu patru licențe, la Sorbona, faimosul literat cu totul de excepție a avut noblețea și demnitatea să recunoască hărnicia mea ”de furnică”, deși eram o ilustră necunoscută, a nimănui.
Nu găsesc cuvinte mai reușite, mai înălțătoare, mai frumoase ca să-i mulțumesc pentru ce a făcut pentru cariera mea. Mi-a pus aripi, în cele mai hotărâtoare momente ale vieții, mi-a dat avânt și confirmare și, nu în cele din urmă, girul său colosal mi-a adus vânzări și tiraje însemnate ale cărților. Întâlnirea pe care am avut-o cu dânsul, în 2001, mi-a marcat întreaga existență. Ar fi putut să însemne la fel de mult și pentru țară, pe care a iubit-o cu toată ființa sa, dacă s-ar fi găsit oameni cu putere să i-o ceară. Din păcate, a fost mult prea mare pentru a fi apreciat la justa valoare și a i se atribui demnități după merit. Întodeauna, copăceii mărunți se distanțează cât pot de arborii falnici, ca să nu-i umbrească. În loc să se adape de la un izvor nesecat de înțelepciune, îl ocolesc și îl marginalizează. Un erudit care a pus umărul la creearea unei țări, petrecând 23 de ani, în Niger, ar fi putut să-și aducă obolul pentru a ne ridica la alt nivel. Însă nimeni nu l-a solicitat, am irosit o comoară, lăsând-o neexploatată, din 1990 până astăzi. Din păcate, răspunsul la ceea ce ar fi putut cu adevărat să facă, dacă ar fi fost provocat, l-a luat cu dânsul dincolo de realitatea noastră. ”Dacă aș fi fost președintele României, aș fi făcut o mare adunare a studenților, și aș fi decretat că pentru zece sau douăzeci de ani se pune accent, în școală, pe onestitate. Onestitatea, exactitudinea, corectitudinea, toate aceste lucruri au dispărut din mentalitatea tinerilor. La noi, ideea de a fi viclean, de a șmecheri, este considerată nu numai normală, ci și aproape o datorie”, spunea dumnealui cândva. Chiar și așa, adesea ignorat pe nedrept, a știut să se facă auzit, prin discursuri elegante și inteligente, cărți neprețuite, bun simț și distincție, și a câștigat simpatia românilor din plin. A preferat să nu se implice în marasmele politicii, dar a rămas un fin observator, mereu atent, cu remarcabile opinii respectate de elite și nu numai. Nu aș pune accent asupra biografiei.  O poate regăsi oricine pe toate site-urile în aceste momente grele, de plumb. Voi reproduce doar reperele de bază. Născut la 18 august 1916, la București, într-o familie de aristocrați aromâni, Neagu Djuvara s-a confundat cu peste un secol de istorie zbuciumată, dar a ieșit întotdeauna învingător. ”M-a iubit Cel de Sus”, spunea și, într-adevăr, a sfințit locul oriunde și-a insinuat prezența. Și-a făcut studiile la Paris, a fost pe front, în Basarabia și Transnistria, a intrat prin concurs la Ministerul de Externe în 1943 și numit secretar de legație la Stockholm. Astfel a decis Dumnezeu să-l scape de urgia comunsimului. Începând din 1961 a jucat un rol fundamental în Niger. În 1972, a obținut doctoratul la Sorbona. A fost căsătorit cu France, o franțuzoaică, și are o fiică și nepoate. (ARINA AVRAM)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Urmariti-ne pe Email !

Urmariti-ne pe Email !

Intraţi în comunitatea LUFEBA

Pentru a primi update-uri daţi click pe butonul de like de mai sus!

Votati-ne!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Intrati in comunitatea LUFEBA. Dati click pe butonul de like de mai jos

Powered By | Blog Gadgets Via Blogger Widgets