marți, 25 aprilie 2017
Surpriză plăcuă la închiderea Festivalului de Teatru Ștefan Iordache
La închiderea Festivalului
de Teatru Ștefan Iordache - Caracal 2017, “Între noi e totul bine” în regia
lui Radu Afrim
Spectacolul
Teatrului Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti Între noi e
totul bine se va juca duminică, 30 aprilie, de la ora 19.00, la închiderea
celei de-a 7-a ediţii a Festivalului de Teatru Ștefan Iordache - Caracal
2017.
Un memento
dar şi
un serios semnal de alarmă, ţesut în textura unei comedii negre de cea mai bună
calitate, Între noi e totul bine aduce în scenă, sub inconfundabila
semnătură regizorală a lui Radu Afrim, shakespearianul „a fi sau a nu
fi”. De data aceasta, într-un mod neaşteptat, pus în pagină de o foarte tânără
scriitoare, Dorota Masłowska. Copil teribil al literaturii poloneze,
autoarea ne implică şi ne cucereşte cu o răvăşitoare poveste despre generaţii
sacrificate, despre pace şi război, existenţă şi non-existenţă. Avem în faţa
ochilor cel mai absurd dintre filmele imaginate vreodată, pe scenă. Este însăşi
imaginea haosului pogorât peste lume după cel de-al doilea război mondial.
Fiinţa şi identitatea naţională prea puţin mai contează. Prezentul se
preschimbă în trecut şi trecutul în viitor într-o clipă doar. Iar întreaga
poveste, cu deznodământ imprevizibil, este agrementată scenic cu momente de
music-hall, travestiuri, compoziţii şi întorsături de situaţie abil conduse
regizoral de Radu Afrim.
În distribuţie: Dorina
Chiriac, Marius Manole (cu trei spectacole consecutive în ultimele două
zile de festival!), Liliana Ghiţă, Istvan Teglas, Florentina Ţilea, Natalia
Călin, Cezar Antal.
Deschiderea
Festivalului a avut loc duminică seara, când pe scenă Teatrului Naţional din
Caracal au urcat mari actori. Publicul i-a aplaudat frenetic, în „Cei trei M” pe
Horaţiu Mălăele, Marcel Iureş şi George Mihăiţă.
Actuala ediţie,
care se desfăşoară între 23 şi 30 aprilie, pe scena Teatrului Naţional
"Ştefan Iordache" din Caracal, este dedicată unui alt mare actor, Gheorghe
Dinică, aplaudat vreme de câteva decenii atât pe scena Teatrului Naţional
din Bucureşti, precum şi pe marile ecrane, în creaţii de neuitat.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu