O voce de aur, cum nu s-a mai auzit! 17 ani de la unul din cele mai triste evenimente

Amália Rodrigues, pe numele complet Amália da Piedade Rebordão Rodrigues, s-a născut la 23 iulie 1920, la Lisabona şi a murit la 6 octombrie 1999. Se împlinesc astăzi 17 ani de când s-a dus să cânte pentru îngeri! A fost regina muzicii fado, (Rainha do Fado), cântăreaţa care a popularizat cel mai mult în lume acest gen muzical unic şi de o frumuseţe fără seamăn. A înregistrat peste 170 de discuri pe parcursul vieţii și a carierei sale de 40 de ani.

A cântat în limba maternă, portugheză, dar şi în spaniolă, italiană, engleză şi franceză. A cântat pe cele mai importante scene internaţionale, dar şi în România, la Festivalul de la Braşov, în 1968. A fost aşteptată atunci de zeci de braşoveni care nu s-au mişcat din faţa hotelului pînă la ora 1 noaptea, iar pe mine m-a cucerit pe viaţă de la prima vedere şi ascultare, la televizior, cu aceeași ocazie. A avut o influenţă covârşitoare nu numai pentru fado, ci şi pentru muzica portugheză şi cea mai mare parte a artiştilor din ţara sa, din rîndurile cărora se detaşează astăzi Mariza, noua regină a muzicii fado şi extraordinarul chitarist Luís Guerreiro. Amália Rodrigues a fost al cincilea dintre cei 9 copii ai familiei. Potrivit documentelor oficiale, ea s-a născut la ora 5 şi 10 minute, la 23 iulie 1920 în casa familiei de pe strada Martim Vaz, nr. 86-4, în Freguesia de la Pena, Lisabona. Viitoarea cântăreață ar fi fost declarată o săptămână mai târziu și era serbată în familie la 1 iulie, fiindcă era singurul moment din lună când erau bani pentru cumpărarea de cadouri. Fiica lui Albertino de Jesus Rodrigues și a Lucindei da Piedade Rebordão, Amalia provenea dintr-o familie numeroasă și săracă, originară din fosta provincie Beira Baixa, din apropiere de Castelo Branco. Tatăl ei era cizmar și cânta la trompetă în fanfara locală. Părinții se mută apoi în capitală pentru a găsi de lucru, dar, pe când Amalia avea doar 14 luni se întorc la țară, din lipsă de ocupație. Ea rămâne la Lisabona cu părinții din partea mamei. Era o copilă destul de timidă, începe să cânte pentru bunic și pentru vecini. Bunica sa, Ana do Rosário, care este analfabetă, o crește într-o manieră strictă în spritul religiei. O trimite la școala primară Escola Primária da Tapada da Ajuda, unde cântă pentru prima oară la o serbare. La 12 ani, întrerupe studiile, precum majoritatea portughezilor săraci. Găsește de lucru la un atelier de brodat, dar schimbă repede locul de muncă, la ambalat prăjituri. Pe când era copil încă, încearcă să-și pună capăt zilelor cu fosfor de la chibrituri. La 14 ani decide să trăiască din nou cu părinții care se întorc în capitală. Trebuie să-și ajute mama și să suporte un frate mai mare autoritar. La 15 ani pleacă împreună cu sora ei, Celeste, să vândă fructe în zona portului din Lisabona. Aici este remarcată de un bărbat care organizeză o paradă populară în 1936. Acesta insistă ca Amalia să se înscrie în concursul de noi talente numit Concursul Primăverii, în cadrul căruia i se atribuie titlul de Rainha do Fado dos Bairros (Regina muzicii fado a cartierelor). Atunci, din cauza unei vorbe deplasate a mamei încearcă din nou să se sinucidă, dar este salvată de sora ei, Aninhas. La concurs îl cunoaște pe chitaristul Francisco da Cruz de 23 de ani, care îi va deveni soț în 1940. Căsnicia nu durează decât doi ani. Francisco îi cere divorțul și Amalia decide să se omoare la fereastra acestuia înghițind otravă de șobolani. A fost a treia sa tentativă de sinucidere. Tot la Concursul primăverii, Amalia fusese remarcată de un spectator care a recomandat-o lui Jorge Soriano, directorul de la Casa do Fado. Se duce la o audiție și are succes, dar familia se opune și ea renunță. Era o tânără mică de statură, cu înălțimea de 1,58 metri, care reușește totuși să se impună în muzică, deși la început câștigă extrem de puțin. În 1946, este invitată de studiourile 20th Century Fox să turneze filme la Hollywood. Declină invitația, preferând să joace în filme portugheze. În 1959, revista ”Variety” o desemnează cea mai mare cântăreață din lume. Se căsătorește a doua oară în 1961 cu un inginer brazilian, numit César Seabra, în orașul Rio de Janeiro. Nu au decât un copil. În ciuda unei bune înțelegeri cu dictatorul Salazar, în anii 1960, i se se interzice vânzarea titlului Abandono Fado de Peniche, considerat imn al deținuților politici din fortăreața cu același nume. Regimul lui Salazar arestează personalități politice și forțează mulți artiști să ia calea exilului. La câteva zile de la abolirea dictaturii acestuia și restabilirea democrației, Amalia dă un concert de fado la Lisabona, dar, în mai multe rânduri, este tratată drept fascistă, acuzată de aliată a lui Salazar și trebuie să facă față acuzațiilor de colaborare cu vechiul regim. Chiar dacă i se aduc și numeroase omagii, acuzațiile provoacă o eclipsă în cariera sa. Este apoi decorată cu ordinal Infant Dom Henrique de președintele Republicii din epocă, Mario Soares. În acea perioadă traversează probleme financiare care o obligă să renunțe la o parte din patrimoniul personal. În 1989 este primită la Vatican de către papa Ioan Paul al II-lea. Soțul său moare după ce au petrecut împreună 36 de ani. În 2007, lansează ultimul album. A răspândit în întreaga lume cultura și limba portugheză, prin fado, și reprezintă astăzi un adevărat mit. Se stinge din viață la 6 octombrie 1999, la 79 de ani, răpusă de o boală de inimă, la scurt timp după ce se întorsese de la casa ei de vacanță din Alentejo. Portughezii o regretă imens, iar președintele din epocă, Jorge Sampaio, decretează 3 zile de doliu național. La funeralii, sute de mii de locuitori ai Lisabonei coboară în stradă pentru a-i aduce un ultim omagiu. A dorit ca în timpul înmormântării să fie cântată piesa sa ”Grito”. Un ziarist portughez scrie inspirat cu acel prilej atât de trist: ”E prea multă durere pentru o țară așa mică”. Trupul său neînsuflețit este în final transferat de la cimitirul Prazeres la Panteonul național din Lisabona la 8 iulie 2001, cu onoruri militare și în sunetul imnului național portughez. Apoi s-au cântat cele două fado ”Amalia” și ”Foi Deus”. Este prima femeie care a pătruns între portughezii iluștri. Rămâne un simbol etern al muzicii fado, cântec popular portughez nostalgic și senzual care a apărut în secolul XIX la Lisabona. Vocea ei inimitabilă o face să fie ascultată întotdeauna cu cea mai mare plăcere, indiferent de modele efemere. Până în 1999, a vândut peste 30 de milioane de discuri în întreaga lume, rămânând cel mai bine vândut artist portughez din toate timpurile.