O poveste adevărată înduioşătoare

A poposit nu demult la fereastra noastră o pereche de guguştiuci.

La început
au adus lemnişoare ca să-şi înjghebeze un cuib. Apoi, soţul meu i-a ajutat punându-le cuibul improvizat într-un ghiveci. La scurt timp au apărut şi două ouşoare, unul alb şi altul turcoaz, şi frumoşii gri au început clocirea. Credeam că « fetiţa » stătea cu stoicism pe cuib, dar mai târziu m-am informat şi am aflat că femela cloceşte noaptea, iar masculul ziua. Erau atât de înţelepţi şi de prietenoşi ! Mama vorbea cu ei şi ei scoteau nişte sunete ca şi când ar fi înţeles tot ce le spune. Apoi a venit o furtună îngrozitoare. Unul dintre ei a înţepenit pe cuib deşi vânturile şi ploaia îl biciuiau. Apa a inundat cuibul. Guguştiucul păzitor a plecat puţin după care m-am grăbit să arunc apa din ghiveciul ce slujea drept cuib. Am avut mare grijă să nu sparg ouăle. Nici nu am terminat bine treaba că pasărea s-a şi întors, îngrijorată. S-a reaşezat repede pe cuib, fericită că am scăpat-o de apă. Dar nu a trecut mult timp şi am zărit un ou afară din cuib. Era doar găoacea, care în scurt timp a dispărut fără urmă. Nu am înţeles ce s-a întâmplat. Vedeam cum continuă să clocească fără crâcnire. Stăteau cu rândul şi ne urmăreau toate mişcările din bucătărie. Mama continua să le vorbească şi primea răspunsuri prin gânguriri misterioase. A venit apoi o nouă furtună. Nu aşa de mare ca prima. Mă rugam cu disperare să nu mai inunde cuibul ca să nu răcească oul. Şi parcă nu l-a udat. Guguştiucul continua să rămână pe cuib, deşi un vânt rece, tăios, îl săgeta. Când am plecat la serviciu, parcă îmi spunea că suferă, zgribulit. Când m-am întors, cuibul era gol, nici urmă de ou şi de guguştiuci. Zile în şir i-am aşteptat cu mâncare ca de obicei, îndurerată că nu am apucat să văd puişorul adus pe lume. Nu au mai venit… Am pus un pui de pepino, o plantă cumpărată de la LIDL, în locul cuibului, dând la o parte lemnişoarele, ca să uit plecarea lor. Şi, acum două zile, am auzit din nou cântatul gutural şi totuşi melodios : « Gu-guş-tiuc » Gu-guş-tiuc !» Nu-mi puteam închipui că venea tot de la fereastra mea. Dar, într-adevăr, erau ce doi guguştiuci, îmbufnaţi că nu au mai găsit cuibul… Cum au ţinut minte să revină exact de unde au plecat după peste o lună de zile? Am refăcut cuibul, ce-i drept l-am mutat puţin de pe locul iniţial, dar în continuare e gol…