joi, 13 noiembrie 2014
Ce spune istoria despre cum au murit copiii lui Suleyman Magnificul- astăzi:Prinţul Selim
Toată lumea a urmărit cu sufletul la gură serialul
„Suleyman Magnificul”. Iată care a fost cu adevărat destinul fiilor săi, în
istorie.
Selim al II-lea
(30 mai 1524-3 decembrie 1574) a fost
sultanul Imperiului Otoman din anul
1566 și până la moartea sa. Din cauza faptului
că îi plăcea să consume alcool, acesta a primit porecla Sarhoş Selim („Selim Alcoolicul“).
De asemenea, din cauza faptului că avea o barbă blondă, acesta mai avea și
porecla Sarı Selim („Selim Blondul“).
Selim a fost al
treilea fiu al lui Suleyman Magnificul și a soției sale Hürrem (Roxelana,
Aleksandra Lisowska). Acesta a avut o ascensiune rapidă datorită mamei sale. Mustafa, fiul lui Suleyman din relaţia cu Mahidevran,
a devenit un rival și un preferat al ienicerilor. Acesta
a fost acuzat de trădare și strangulat. În anul 1545, Selim s-a căsătorit în Konya cu Nurbanu, Cecilia Venier-Baffo, o nobilă venețiană care fusese răpită de
pirați pe când era doar o copilă și a devenise sclavă. Mai târziu, acesta a
devenit sultan al Imperiului Otoman.
Dintre toți sultanii
otomani, Selim a fost singurul care nu se ocupa în mod activ de politică și
războaie. El îi lăsa aceste atribuții fiului său vitreg, marele vizir Sokollu
Mehmed Pascha. Selim părăsea doar rar palatul Topkapı unde dădea petreceri
exagerate, motiv pentru care acesta este privit de cercetători drept un
alcoolic. La începutul
domniei sale, Selim a încheiat tratate de pace cu toate statele vecine.
Moscheea Selimiye a fost construită la porunca sultanului Selim al doilea de
către arhitectul Sinan între anii 1568-1575 în Edirne. Selim a trimis misionari
musulmani în Indonezia împreună cu 30 000 de ieniceri care trebuiau să sprijine
statele asiatice musulmane.
Selim a inițiat
campania de cucerire a Ciprului, deoarece se spunea că provoacă tensiuni, nu respectă interesele locuitorilor din regiune și, mai presus de
aceasta, Ciprul se afla în centrul spațiului de influență otomană. Situația era
dificilă deoarece mai multe flote ale piraților care protejau insula puneau în pericol pelerinajele la locurile sfinte ale Islamului și rutele
comerciale dintre Egipt și Imperiul Otoman. Astfel, Selim l-a însărcinat pe
Lala Mustafa Pașa în 1571 să cucerească Ciprul. Acesta a reușit să cucerească
insula după șase luni de asediu.
În anul 1572, Selim a poruncit renovarea
moscheilor Hagia Sophia și Al-Haram din Mecca. Sultanul le-a permis tătarilor
din Crimeea în 1572 să ducă o campanie militară împotriva Rusiei. În urma
acesteia, Rusia a fost nevoită să plătească tribut otomanilor.
În anul 1573 a fost cucerită Tunisia. Sultanul
Selim al doilea a murit în annul 1574 după ce a căzut, aflându-se într-o stare de
ebrietate gravă. Trupul acestuia a fost depus în mormântul din fostul
baptisteriu al Bisericii Hagia Sophia, care era transformată în moschee.
Atunci când Selim al II-lea a devenit
sultan, Imperiul Otoman avea o suprafață de 14.892.000 km². La sfârșitul domniei sale, suprafața s-a mărit, ajungând la 15.162.000 km².
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu