joi, 31 ianuarie 2013
miercuri, 30 ianuarie 2013
Calviţia se poate vindeca, dar tratamentul rămâne foarte scump
Potrivit ziarului „Le Figaro”, două medicamente s-au dovedit eficace împotriva calviţiei şi altele sunt în curs de dezvoltare. Două treimi dintre bărbaţi au probleme cu căderea părului şi o treime ajung să aibă chelie.
Este
un fenomen foarte normal. Numai că, atunci când apare, calviţia poate avea
consecinţe psihologice, mai ales la tineri. Aceasta este în majoritatea
cazurilor de origine genetică.
luni, 28 ianuarie 2013
O argentiniană, regină a Olandei
Regina Beatrix a Olandei a anunţat că va abdica în favoarea fiului ei mai
mare, Willem-Alexender, care va deveni rege la 30 aprilie, la vârsta de 46 de
ani. El va fi primul rege al acestei ţări din 1890. Argentiniana Máxima
Zorreguieta, actuala soţie a principelui, va deveni noua regină a Olandei.
![]() |
| Máxima Zorreguieta, noua regină a Olandei |
Regina Beatrix a devenit regină în 1980, drept al şaselea monarh al Casei de
Orania, după abdicarea reginei Iuliana, care a fost suverană timp de 31 de ani.
Zorreguieta s-a căsătorit cu moştenitorul casei regale în
Cum ştii că ea minte
Nu toate minciunile sunt
la fel. Unele provoacă decepţii imense, în timp ce altele sunt inofensive.
Acest lucru depinde de mai mulţi factori: cine minte, cum o face, consecinţele
minciunii, etc. Relaţia pe care fiecare persoană o are cu persoana care
minte... Unii mint pentru „a salva un adevăr”, adică pentru a produce cât mai
puţin rău. Există însă şi persoane mitomane, care mint tot timpul. Cel mai rău
e când cineva minte din când în când atrăgându-şi lipsa de încredere din partea
celor din jur. Dar există mijloace prin care ne putem da seama când cineva
minte. Observaţi următoarele lucruri:
sâmbătă, 26 ianuarie 2013
Arnold Daghani, un important pictor din secolul XX despre care se ştie prea puţin
![]() |
| Autoportret |
Născut la Suceava, în Bucovina aflată sub stăpânirea austro-ungară, la 22 februarie 1909, pictorul Arnold Daghani se bucură de o notorietate internaţională. Expoziţia sa organizată în 1988 la New York, la galeriile Morin-Miller, a fost prelungită la cererea iubitorilor de artă din metropolă.
vineri, 25 ianuarie 2013
joi, 24 ianuarie 2013
Ce vor femeile tinere?
Femeile tinere din "generaţia Y" (născute între anii 1980-1995) nu vor să calce pe urmele înaintaşelor preocupate mai mult de carieră. Echilibrul între viaţa profesională şi viaţa personală ar fi cel mai important lucru pentru ele. Acesta ar fi primul lor criteriu în alegerea unei slujbe. Este concluzia unui nou studiu internaţional.
Nu trebuie să se vadă aici lipsa de ambiţie. "Tinerele nu sunt gata să sacrifice fericirea pe altarul reuşitei profesionale”, explică Emmanuelle Duez, preşedintă a WoMen'up. În mai 2010, un studiu realizat de IFOP şi revista "Elle" a arătat că aproape 44% dintre femeile cu vârste între 25 şi 29 de ani ar fi mai tentate să se întoarcă în cămin. Ele au arme bune pentru carieră, dar nu vor să le folosească. Ele sunt 60% dintre absolvenţii învăţământului superior.
miercuri, 23 ianuarie 2013
Hai să ne distrăm!
Am găsit pe site-ul http://www.contexto.com.ar nişte poze absolut senzaţionale care arată cât de inteligenţi sunt câinii şi cât de frumos se pot purta cu copiii, dacă sunt sănătoşi. Înainte de a-i lăsa cu cei mici, câinii trebuie foarte bine verificaţi dacă nu cumva au tulburări de comportament. Hai să ne distrăm, deocamdată cu doi căţei senzaţionali.
luni, 21 ianuarie 2013
sâmbătă, 19 ianuarie 2013
Uite ce broască uriaşă! Ce credeţi, de unde ar putea proveni un astfel de batracian monstru?
Prin Twitter şi
alte reţele sociale din Argentina a fost difuzată imaginea unei broaşte uriaşe.
Broasca-gigant ar fi fost descoperită în localitatea Teniente Berdina,
departamentul Monteros, din sudul provinciei Tucumán.
joi, 17 ianuarie 2013
Ochii căprui par mai de încredere decât cei albaştri
Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Universitatea din Praga,
publicat de revista ştiinţifică "Plos One". Se arată aici :
culoarea ochilor are un efect imediat asupra încrederii pe care o transmitem.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

















