Un produs Blogger.

likeboxpopup

sâmbătă, 15 septembrie 2018

TEATRUL NAȚIONAL DIN BUCUREȘTI ÎNCEPE STAGIUNEA CU TOATE SĂLILE INTRATE ÎN JOC

Stagiunea 2018-2019 este prima după reconstrucția și reabilitarea Teatrului Național I. L. Caragiale”  din București care își deschide porțile invitând publicul la toate cele 7 săli, cu o paletă amplă de evenimente, atât teatrale, cât și din categoria celor Parateatrale”.

Premiera oficială a spectacolului „Două pe față, două pe dos” (Loose Knit) a americancei Theresa Rebeck, deschide, la Sala Atelier , seria noilor montări ale stagiunii.  Pusă în scenă în cadrul Programului „Uși deschise pentru toți”, „Două pe față, două pe dos” este  „una dintre cele mai inteligente comedii de moravuri”, după cum o numea New York Times. O piesă în care abundă dialogurile spirituale, sarcastice și nespus de amuzante. Un spectacol cu partituri generoase, în care îi veți reîntâlni pe Irina Cojar, Costina Cheyrouze, Lamia Beligan, Brânduşa Mircea, Raluca Petra, Tomi Cristin și Marius Bodochi, într-un proiect coordonat de Ion Caramitru.

Următoarea premieră a stagiunii, Romeo și Julieta, în viziunea dramaturgică și în regia cunoscutului regizor Yuri Kordonski, va avea loc la Sala Studio (în configurație de tip arenă), în zilele de 29 și 30 septembrie 2018. Spectacolul promite o surpriză atât pentru spectatorii care se așteaptă la  o montare clasică a capodoperei shakespeariene, cât și pentru ”fanii” regizorului rus, care îl vor descoperi  în cu totul altă ipostază decât cea cunoscută din spectacolele regizate până acum în teatrele bucureștene. Romeo și Julieta sunt doi îndrăgostiți ai zilelor noastre, iar spectacolul va fi, fără îndoială, un eveniment de care se vor bucura toți iubitorii de teatru receptivi la abordări artistice nonconformiste.
Una din cele mai spectaculoase producții ale TNB, Furtuna” după Shakespeare, în regia lui Alexander Morfov, cu Ion Caramitru într-unul din rolurile-cheie din dramaturgia shakespeariană – Prospero –  va putea fi din nou vizionată la Sala Mare a TNB, în scenografia spectaculoasă a bulgarului Nikola Toromanov. Și iată că decorurile sunt din nou acasă, după ce au străbătut cu vaporul peste 12.000 de kilometri dus-întors, și după trei reprezentații susținute la Beijing în fața a aproape 3.000 de spectatori, în cadrul unui Festival Internațional de Teatru organizat de Beijing People’s Art Theatre.
În stadii diferite de pregătire se află două mari producții : Papagalul mut”  în regia lui Nae Caranfil, după  scenariul propriu,  un text seducător și palpitant despre cea mai importantă misiune a unui spion aproape uitat. Scenografia este semnată de Dragoș Buhagiar, iar premiera se anunță la Sala Studio, la începutul acestei ierni.
Cealaltă montare, Prin Pădurea spânzuraților” (titlu provizoriu) este o dramatizare scenică a cunoscutului roman al lui Liviu Rebreanu semnată deRadu Afrim, el urmând să aducă textul în scenă, la Sala Mare, în scenografia Vandei Sturdza – un proiect cu care TNB se înscrie în seria de manifestări consacrate sărbătoririi Centenarului.
La cea de-a IV-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, ce se desfășoară în perioada 19 - 30 septembrie la Chișinău, Teatrul Național din București va prezenta, vineri 21 septembrie, spectacolul „Scrisoarea” – după  „O scrisoare pierdută” de I.L.Caragiale,  regia Horațiu Mălăele.
Intrarea în circuitul sălilor de spectacol ale TNB a noului spațiu de joc, AMFITEATRUL în aer liber de pe acoperiș,    inaugurat  în luna iunie a acestui an,  oferă spectatorilor la început de toamnă, și de stagiune, ocazia de a se bucura de o suită de concerte susținute de interpreți și trupe cunoscute, al căror program poate fi găsit pe site-ul TNB. Primele concerte au și avut loc începând cu 8 septembrie și ele vor continua până la sfârșitul lunii, în măsura în care prognoza meteo va ține cu noi !
Redeschiderea sezonului expozițional la TNB a fost marcată de vernisajul, în data de 11 septembrie, a unei ample expoziții de grup, în cadrul căreia, în Rotonda din foaierul Sălii Mici a TNB  sunt expuse lucrări semnate de 19 artiști cu specializările tapiserie, imprimerie, modă și obiect textil sub titlul generic Zilele Artelor Textile, București, ediția a II-a, 2018. Expoziția va rămâne deschisă până în data de 11 octombrie 2018.
Vă așteptăm în sălile teatrului, în foaierele cu expoziții inedite, precum și la cea mai înaltă cotă a clădirii, în Amfiteatru, la micro-stagiunea de concerte a lunii septembrie 2018.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Urmariti-ne pe Email !

Urmariti-ne pe Email !

Intraţi în comunitatea LUFEBA

Pentru a primi update-uri daţi click pe butonul de like de mai sus!

Votati-ne!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Intrati in comunitatea LUFEBA. Dati click pe butonul de like de mai jos

Powered By | Blog Gadgets Via Blogger Widgets