Un produs Blogger.

likeboxpopup

luni, 21 noiembrie 2016

Președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Souza, încântat de standul Ambasadei României de la Bazarul Diplomatic de la Lisabona

Președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Souza, împreună cu ambasadoarea României, Ioana Bivolaru și Mihaela Crăciun, consilier la Ambasada României din Portugalia (dreapta)
Anul acesta Ambasada României a vrut să transmită un mesaj despre femeia româncă prin portul şi modul de viaţa tradiţional românesc dar și promovând artiste din România şi viziunea lor asupra unor simboluri ale spiritualităţii noastre.
Standul României a fost amplasat lângă cel al Statelor Unite ale Americii, acolo unde apărea în 1929, la New York, cartea Reginei Maria: The Magic Doll of Roumania  povestea micuţei americance Nancy care străbate România și cunoaște viaţa şi obiceiurile populare minunate pe care românii le păstrează de generaţii. Obiceiuri pe care am dorit să le promovăm și la Lisabona împreună cu Cela Neamţu, marea doamnă a tapiseriei românești și tânara artistă Grațiela Andrei. Mătuşa Floare Finta, declarată "Tezaur Uman Viu" de Ministerul Culturii și exponatele de la Muzeul Țării Oașului au contribuit la reușita acestui demers. Am povestit celor care ne-au vizitat despre cămaşa tradiţională românească şi Sânziene, al căror mit face parte, împreună cu cel al tinereţii fără bătrâneţe, din materia de bază a spiritualităţii româneşti. Produsele Ana Aslan au asigurat cea mai mare parte a fondurilor pentru bazarul caritabil din capitala Portugaliei, organizat de Asociația familiilor diplomaților portughezi.
Președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Souza, împreună cu ambasadoarea României, Ioana Bivolaru
Standul României la Bayarul diplomatic





0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Urmariti-ne pe Email !

Urmariti-ne pe Email !

Intraţi în comunitatea LUFEBA

Pentru a primi update-uri daţi click pe butonul de like de mai sus!

Votati-ne!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Intrati in comunitatea LUFEBA. Dati click pe butonul de like de mai jos

Powered By | Blog Gadgets Via Blogger Widgets