Un produs Blogger.

likeboxpopup

sâmbătă, 23 februarie 2013

Secretele lui Evgheni Pluşenko, regele gheţii



Fotografie realizată de talentata jurnalistă Florentina Ţone, căreia îi mulţumim

Evgheni Pluşenko (Евгений Викторович Плющенко) s-a născut la 3 noiembrie 1982 în Solnechny - Khabarovsk Krai, regiune din extremul orient al Rusiei. El este singurul patinator din istoria modernă care a cucerit trei medalii olimpice la trei ediţii consecutive ale Olimpadei de iarnă.
A devenit campion olimpic în 2006 şi, în 2002 şi 2010, a obţinut medalia olimpică de argint. A fost de trei ori campion mondial (în 2001, 2003, 2004), de şapte ori campion european (2000, 2001, 2003, 2005, 2006, 2010, 2012) şi de nouă ori campion naţional al Rusiei. Pluşenko a devenit cel mai tânăr laureat cu aur la Campionatele Mondiale pentru tineret, din 1997, la numai 14 ani, şi, la 15 ani, a luat medalia de bronz la Campionatul Mondial de seniori. 
Patinează de la 4 ani
Evgheni, căruia i se spune Jenia, a început să patineze la vârsta de patru ani, când mama sa, Tatiana Vasilevna, l-a dus să ia lecţii de patinaj pentru a-l fortifica, deoarece avea o sănătate precară. Locuiau lângă calea ferată, într-o localitatea mai degrabă rurală, constituită din grupuri de case la construirea cărora a ajutat însuşi tatăl său. Părinţii lui lucrau în domeniul feroviar. Din cauza temperaturilor prea scăzute din zonă, micuţul Jenia a contractat o tuse cronică şi a petrecut trei luni în spital bolnav de pneumonie. Părinţii au hotărât să se mute la Volgograd pentru ca fiul lor să nu mai aibă probleme de sănătate. Jenia visa o carieră militară sau să joace hochei, dar, după ce a patinat timp de o lună, nu a mai vrut decât patinaj. Prima sa antrenoare a fost Tatiana Skala, apoi a început să se pregătească sub îndrumarea lui Mihail Makoveev. La numai 7 ani, Evgheni a câştigat prima competiţie, Patina de Cristal. Pe când avea 11 ani, patinoarul din Volgograd s-a închis. De aceea, părinţii l-au trimis la Sankt Petersburg , pentru a se antrena cu echipa legendarului Alexei Mişin. 
"Noul băiat minune"
La început, i-a fost greu printre străini. Departe de părinţi şi de sora lui, locuia într-un apartament la comun, ceea ce era greu pentru vârsta lui. Dar a înţeles că succesul nu poate fi atins fără sacrificii. Părinţii lui munceau din greu, în schimburi, pentru a-i împlini visul. Jenia a trecut prin momente dificile, în care a fost pe punctul de a renunţa la tot, dar ambiţia a învins slăbiciunea întodeauna. În cele din urmă, mama s-a mutat împreună cu el pentru a-l sprijini moral şi financiar şi a reuşit să se concentreze asupra antrenamentelor. După ce a devenit campion mondial la junior, la Seul (Coreea de Sud), în 197, în 1998, a luat medalia de bronz la Campionatul Mondial de Patinaj, în 1998, la numai 15 ani, fiind numit "noul băiat minune". 
 Căsătorit cu o frumoasă blondă
La 18 iunie 2005, Evheni s-a căsătorit cu Maria Ermak, o studentă la Sociologie de la Universitatea din Sankt Peterburg. Nunta de lux a avut loc la Hotelul Astoria din metropolă. Fiul lor, Igor, s-a căsătorit la 15 iunie 2006. În februarie 2008, Evgheni şi Maria au divorţat. În august 2009, Pluşenko a anunţat că s-a logodit cu frumoasa blondă  Iana Rudkovskaia, producătoarea cântăreţului rus Dima Bilan, directoarea Companiei Music Management şi proprietara unor saloane de frumuseţe şi buticuri de modă. Ei s-au căsătorit la 12 septembrie 2009. În ianuarie 2013, Iana l-a adus pe lume pe copilul lor, Alexander. Pluşenko este interesat să devină antrenor şi vrea să-şi deschidă o şcoală de patinaj. A găzduit numeroase show-uri de televiziune şi s-a implicat în viaţa politică în oraşul în care trăieşte, Sankt Petersburg. În 2008, împrenă cu violonistul Edvin Marton, l-a însoţit pe cântăreţul Dima Bilan la Concursul European Eurovision de la Belgrad. 
Probleme de sănătate
După o pauză în patinaj, între 2006 şi 2008, Pluşenko a revenit în concursuri, de teamă ca Rusia să nu-şi piardă supremaţia mondială la competiţiile pe gheaţă. Fanii l-au întâmpinat cu mare bucurie şi nu i-a dezamăgit. În 2009 a luat din nou o medalie de aur la Cupa Rostelcom. La Campionatul European de la Talinn a stabilit un nou record mondial, obţinând 91,30 puncte la programul scurt. Din păcate, o operaţie la genunchi, din februarie 2012, şi o operaţie de hernie de disc, suferită în noiembrie 2012, i-au pus piedici în competiţiile din ultima vreme. El a anunţat că se va pregăti pentru Olimpiada de la Sochi din 2014, sperând să ia din nou medalia de aur în ţara sa. Supranumit “Regele gheţii”, Evgheni Pluşenko rămâne un patinator cu un talent inegalabil. El a primit de 70 de ori nota maximă 6.0, în fostul sistem de notare, şi recordul de cel mai mare număr de puncte obţinute, 258,33, la 16 februarie 2006, la Jocurile Olimpice de la Torino.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 

Urmariti-ne pe Email !

Urmariti-ne pe Email !

Intraţi în comunitatea LUFEBA

Pentru a primi update-uri daţi click pe butonul de like de mai sus!

Votati-ne!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Intrati in comunitatea LUFEBA. Dati click pe butonul de like de mai jos

Powered By | Blog Gadgets Via Blogger Widgets