Cei care beau ceai verde de cel puţin de trei ori pe săptămână sunt cu14% mai puţin predipuse să se îmbolnăvească de cancer la sistemul digestiv. Această băutură conţine antioxidanţi care pot îndepărta boala. Femeile în vârstă care beau regulat ceai verde sunt mai puţin predispuse să dezvolte cancer la colon, stomac şi gât, au descoperit cercetătorii canadieni.

Cercetătorii spun că încă nu se ştie dacă
ceaiul în sine este cel care protejează de cancer, sau faptul că băutorii de
ceai verde sunt adesea mai grijulii cu sănătatea lor. “Totuşi studiile de
laborator pe animale şi celule umane au demonstrat că ceaiul verde are puterea
de a lupta cu cancerul”, spune doctorul Zheng. Studiul a fost efectuat asupra a
69.000 de persoane adulte din China.
Peste 19.000 dintre acestea consumau regulat ceai verde de peste 3 ori pe
săptămână. Pe parcursul a 11 ani, 1.255 dintre acestea au făcut cancer la
aparatul digestiv, dar nici una dintre ele nu era consumatoare de ceai verde. Ceaiul
verde conţine antioxidanţi, în special un compus EGCG, care previne
deteriorarea celulară care duce la cancer şi alte boli. Dar medicii nu garantează
sută la sută că un consum mare de ceai verde exclude cancerul. Cercetătorii
care au realizat studiul au spus că băutoarele de ceai aveau pielea mai tânără
şi mai luminoasă.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu